期刊名称:Sport si Societate : Revista de Educatie Fizica, Sport si Stiinte Conexe
印刷版ISSN:1582-2168
出版年度:2014
卷号:14
期号:special
出版社:Alexandru Ioan Cuza University of Iasi
摘要:În obţinerea performanţei sportive sunt angrenaţi, pe lângă sportivi şi antrenori, o sumă întreagă de specialişti din domenii conexe sportului – oamenii din umbră. Nu ne-am propus să cuantificăm aportul „părţii nevăzute” la performanţă, nici să ierarhizăm aportul specialiştilor din umbra tandemului sportiv-antrenor sau să maximizăm/minimalizăm rolul acestora. Ceea ce dorim este să supunem atenţiei este un aspect rezultat din practica de medic de Medicină Sportivă. În ultimii 9 ani am avut o preocupare constantă pentru identificarea elementelor de personalitate umană care ar putea ajuta şi/sau conduce spre performanţă, în general, şi în mod particular spre performanţa sportivă. Coaching-ul este un curent al psihologiei care printr-o formulare specifică a întrebărilor: - acompania clientul/pacientul/sportivul în stabilirea obiectivelor, - identifica modalităţile şi mijloacele de atingere a obiectivelor, - identifica elementele care îl pot bloca în demersurile sale de performanţă sportivă/intelectuală - găsi resursele externe/interne care să-l facă să se îndrepte în direcţia dorită, - ajuta la fixarea etapelor pe care le poate parcurge cineva în atingerea obiectivelor. În acest articol prezentăm cinci paşi /elemente importante care pot ajuta la creşterea încrederii în sine. Rezultatele decurg din aplicarea procedurala a tehnicilor preluate din coaching şi urmărite pe o durată de 9 ani. Obţinerea gradului de încredere în sine dorit depinde de specificitatea obiectivului ales, de explicarea clară a scopului propus de către antrenor, de identificarea căilor de a atinge obiectivul, de autocunoaştere şi de responsabilizarea sportivului.
关键词:încredere în sine ; coaching ; performanţă sportivă ; antrenament mental