La şcoală, relaţiile de întrajutorare între elevi par a fi strâns legate de stările emoţionale pe care aceştia le sesizează la partenerii lor de muncă. Or, ei deţin o modalitate personală de a interpreta aceste stari, care nu îi stimulează neapărat să se întrajutoreze în vederea învăţării. Există programe menite să-i sensibilizeze faţă de acest gen de demers, dar efectul acestora rămâne destul de limitat. În consecinţă, legătura dintre emoţii şi învăţare merită cu siguranţă să fie tratată în mod diferit, într-o manieră mai naturală, în care factorul timp ar putea juca un rol esenţial. Aceasta este concluzia la care ajunge articolul de faţă, nu fără a fi precizat, iniţial, ceea ce trebuie înţeles prin „competenţe emoţionale".