Studiul analizează practicile de mediatizare a „noii diaspore" - migraţia forţei de muncă în ţările din Uniunea Europeană. Principala întrebare de cercetare se referă la construcţia mediatică a imaginii migrantului precum şi a formelor emergente de manifestare a diasporei: este diaspora mediatizată ca un fenomen „la distanţă" (recuperat eventual în cadrul unei agende politico-mediatice) sau dimpotrivă, presa propune imagini variate şi nuanţate despre condiţia migrantului, abordând această temă ca problemă publică ? Aşadar, ce forme de „distanţă morală" construieşte media faţă de românii care muncesc în străinătate? Aplicând analiza de conţinut calitativă combinată cu analiza de discurs la nivelul a două cotidiene naţionale, studiul demonstrează că presa „defineşte" diaspora ca o realitate abstractă, schematizată sub forma unor personaje idealizate vs. personaje negative. Media instituie astfel un imaginar al compasiunii şi al atenţiei binevoitoare - o realitate exterioară publicului naţional. Discursul mediatic nu evidenţiază particularităţile experienţei diasporice în contextul diverselor tipuri de mobilitate.