期刊名称:Sport si Societate : Revista de Educatie Fizica, Sport si Stiinte Conexe
印刷版ISSN:1582-2168
出版年度:2017
卷号:17
期号:1
出版社:Alexandru Ioan Cuza University of Iasi
摘要:Rezumat Exerciţiul fizic are un rol foarte important pentru populaţie, dar mai ales pentru copii, deoarece aceştia sunt în perioada de creştere şi dezvoltare. exerciţiul fizic practicat corect încă de la vârste mici ajută la dezvoltarea armonioasă a organismului, la întărirea stării de sănătate, la însuşirea corectă a deprinderilor motrice, la dezvoltarea/consolidarea calităţilor motrice. în lucrarea de faţă voi pune accent pe copiii cu vârstă cuprinsă între 7-10 ani, deoarece aceştia sunt abia la început de drum şi este important să se obişnuiască cu exerciţiile fizice, pentru a-şi creea de mici un stil de viaţă sănătos. din cauza lipsei de exerciţii, a timpului pe care mulţi dintre ei îl petrec la şcoală, din cauza tabletelor, calculatoarelor şi televizoarelor, copiii suferă de anumite afecţiuni, cum ar fi afecţiuni ale vederii, deformaţii ale coloanei vertebrale, obezitate, nu se adaptează la diferite situaţii, nu socializează, etc. In această lucrare mi-am propus să scot în evidenţă importanţa exerciţiului fizic, ca mijloc de educare a copiilor, dar şi ca mijloc de prevenire a anumitor afecţiuni. Copiii care practică un sport socializează mai uşor, sunt mai organizaţi, mai ordonaţi, sunt mai atenţi, au o capacitate de concentrare mai bună, într-un cuvânt sunt mai disciplinaţi şi sunt mai sănătoşi din punct de vedere fizic şi psihic.
其他摘要:Alexandra Gabriela MILON, Adina Camelia ŞLICARU Rezumat Exerciţiul fizic are un rol foarte important pentru populaţie, dar mai ales pentru copii, deoarece aceştia sunt în perioada de creştere şi dezvoltare. exerciţiul fizic practicat corect încă de la vârste mici ajută la dezvoltarea armonioasă a organismului, la întărirea stării de sănătate, la însuşirea corectă a deprinderilor motrice, la dezvoltarea/consolidarea calităţilor motrice. în lucrarea de faţă voi pune accent pe copiii cu vârstă cuprinsă între 7-10 ani, deoarece aceştia sunt abia la început de drum şi este important să se obişnuiască cu exerciţiile fizice, pentru a-şi creea de mici un stil de viaţă sănătos. din cauza lipsei de exerciţii, a timpului pe care mulţi dintre ei îl petrec la şcoală, din cauza tabletelor, calculatoarelor şi televizoarelor, copiii suferă de anumite afecţiuni, cum ar fi: afecţiuni ale vederii, deformaţii ale coloanei vertebrale, obezitate, nu se adaptează la diferite situaţii, nu socializează, etc. In această lucrare mi-am propus să scot în evidenţă importanţa exerciţiului fizic, ca mijloc de educare a copiilor, dar şi ca mijloc de prevenire a anumitor afecţiuni. Copiii care practică un sport socializează mai uşor, sunt mai organizaţi, mai ordonaţi, sunt mai atenţi, au o capacitate de concentrare mai bună, într-un cuvânt sunt mai disciplinaţi şi sunt mai sănătoşi din punct de vedere fizic şi psihic.