摘要：Subordonarea instituțiilor centrale ale Transilvaniei de către Habsburgi.Instituția princiară (1688–1791).Instituția princiară din Transilvania,care s-a cristalizat în a doua jumătate a secolului al XVI-lea,va fi confruntată după ocuparea militară a Principatului de către trupele habsburgice și după acceptarea de către Stările Generale ale țării în anul 1688 a suzeranității împăraților habsburgici cu procesul de subordonare de către Curtea din Viena,la fel ca toate celelalte instituții centrale ale Transilvaniei.În cazul instituției princiare,acest proces are loc în două etape.În prima etapă,care demarează după ocuparea militară a țării de către trupele habsburgice și durează pană în anul 1722,Curtea vieneză se străduiește să întrerupă continuitatea exercitării autorității de către principii autohtoni ai țării.În acest scop,Curtea vieneză interzice printr-o clauză a Diplomei leopoldine (1691) exercitarea puterii de către prințul minor Mihai Apafi al II-lea până la împlinirea majoratului.După această dată prințul Mihai Apafi al II-lea va fi însă îndepărtat din Transilvania,trebuind să trăiască în exil la Viena.După decesul său,stările generale ale țării nu primesc permisiunea Habsburgilor de a-și alege un nou principe.Prin acceptarea,în anul 1722,a Sancțiunii pragmatice de către Stările Generale ale Transilvaniei demarează cea de-a doua etapă a subordonării instituției princiare a țării.Prin acest act oficial de importanță majoră,Habsburgii sunt recunoscuți de către Stările Generale ca principi ereditari ai Transilvaniei,care devine î n acest fel un principat ereditar.Toți împărații Habsburgi,începând cu Carol al VI-lea,vor purta în titulatura lor și titlul de principe transilvănean.Maria Terezia întreprinde în anul 1744 un nou pas pentru asigurarea și consolidarea pentru dinastia de Habsburg a titlului de principe al Transilvaniei:Stările Generale ale țării sunt nevoite să recunoască încă o dată Sancțiunea Pragmatică și să renunțe la dreptul lor de a alege un principe.După ridicarea în anul 1765 a Transilvaniei la rangul de Mare Principat,Habsburgii vor purta titlul de mari principi ai țării.Habsburgii nu au desființat așadar instituția princiară în Transilvania.Ei,însă,vor îndepărta treptat,pe căi diplomatice,pe principii autohtoni ai țării,după care vor prelua pentru ei înșiși titulatura de principe.În comparație,însă,cu principii autohtoni,care erau aleși de către Stările Generale ale țării,Habsburgii vor deveni principi ereditari,fapt care a condus la consolidarea puterii și a poziției lor față de această instituție.
其他摘要：La subordination des institutions centrales de la Transylvanie par les Habsbourgeois.L'institution princière (1688-1791).L'institution princière de Transylvanie,qui se cristallisa pendant la seconde moitié du XVIème siècle,se confrontera,tout comme les autres institutions centrales de la Transylvanie,après l'occupation militaire de la Principauté par les troupes habsbourgeoises et après l'acceptation par les Etats Généraux du pays en l'année 1688 de la suzeraineté des empereurs habsbourgeois,avec le processus de subordination de la part de la Cour de Vienne.Ce procès eut lieu,dans le cas de l'institution princière,en deux étapes.Dans la première étape,qui commença après l'occupation militaire du pays par les troupes habsbourgeoises et dura jusqu'en 1722,la Cour Viennoise essaya interrompre la continuité de l'exercice de l'autorité par les princes autochtones du pays.En ce but,la Cour viennoise interdit par une clause de la Diplôme Léopoldine (1691) l'exercice du pouvoir par le prince mineur Michel Apafis II jusqu'à l'atteint de sa majorité.Mais après cette date,on retira de la Transylvanie le prince Michel Apafis II et il dut vivre en exil à Vienne.Après sa mort,les Etats Généraux du pays n'ont pas reçu la permission des Habsbourg d'élire un nouveau prince régnant.Par l'acceptation,l'année 1722,de la Sanction Pragmatique par les Etas Généraux de la Transylvanie,démarra la seconde étape de la subordination de l'institution princière du pays.Par cet acte officiel d'importance majeure,les Etats Généraux ont reconnu les Habsbourg comme princes héréditaires de la Transylvanie,qui devint de cette manière une principauté héréditaire.Tous les empereurs habsbourgeois,tout en commençant avec Charle s VI,porteront dans leur titulature le titre de prince transylvain,aussi.Marie Thérèse entreprit dans l'année 1744 un nouveau pas pour assurer et consolider pour la dynastie des Habsbourg le titre de prince de la Transylvanie:on obligea de nouveau les Etats Généraux du pays à reconnaître la Pragmatique Sanction et à renoncer à leur droit d'élire un prince régnant.Après l'année 1765,lorsque la Transylvanie devint Grande Principauté,les Habsbourgeois porteront,eux-aussi,le titre de grands princes régnants du pays.Par conséquent,les Habsbourgeois n'ont pas dissous l'institution princière en Transylvanie,mais ils ont écarté au fur et à mesure,par voies diplomatiques,les princes régnants autochtones du pays et ensuite,ils prendront eux-mêmes la titulature de princes régnants.Mais en comparaison avec les princes autochtones,que les Etats Généraux élurent,les Habsbourgeois deviendront des princes régnants héréditaires,fait qui mena à la consolidation de leur pouvoir et position vis-à-vis les Etats Généraux du pays.
