摘要：Specificitatea culturală poate fi recunoscută prin elemente de natură comportamentală, atitudinală sau ca poziţie faţă de acţiune şi nu numai prin raportare mai mult sau mai puţin generică la un anumit sistem de norme şi valori culturale. Individul aparţinând de un grup sau de o entitate culturală (ţară, regiune, etnie, religie etc.) este dominat de anumite precepte, cutume sau tradiţii, dar şi de acumulări moştenite sau căpătate în timp prin simpla lui apartenenţă la respectiva comunitate. El reacţionează reflex sau raţional prin raportare la asemenea acumulări, reprezentări, norme sau valori, manifestându-se ca atare şi considerând contextul său de acţiune ca fiind similar cu cel în care a fost format, educat, determinat să muncească, să conducă sau să decidă, să explice sau să înţeleagă etc. Programul mental (G. Hofstede) sau datul cultural, într-un sens antropologic mai general), anticipează diferitele reacţii, modalităţi de a produce acţiune, comportamente şi atitudini într-o manieră care poate fi cunoscută şi exploatată sau valorizată. Comportamentele, atitudinile şi poziţiile faţă de acţiune ale indivizilor nu sunt niciodată determinate cauzal de unul sau alţii dintre factorii culturali sau în raport cu una sau alta din valorile culturale individualizate ca atare. Ele pot fi însă identificate, recunoscute şi analizate în contexte culturale teoretic reduse la una sau câteva valori semnificative sau la unul sau câţiva factori reprezentativi pentru a pune în evidenţă conexiuni utile cunoaşterii acţiunii specificităţii culturale şi valorizării diferenţelor culturale, pentru a obţine efecte sinergice şi a face întreprinderea/organizaţia să funcţioneze eficace, performant şi competitiv. Vorbim aici de sinergie culturală în două sensuri complementare. Primul vizează potenţarea eficacităţii şi eficienţei prin adaptare comportamentală, atitudinală şi de sens în acţiune, iar cel de-al doilea se referă la căutarea şi găsirea de soluţii mai bune pentru rezolvarea unor probleme pentru care soluţiile evidente propuse prin propria cultură nu sunt cele mai bune. Obţinerea efectelor de sinergie poate fi realizată doar prin studii adecvate asupra specificităţii culturale din ţările sau regiunile care intră în relaţie de afaceri, politice sau de altă natură şi identificarea de direcţii de adaptare şi soluţii noi la problemele managementului respectivei structuri prin mixare culturală. Parcursul raţional poate fi cel sugerat de Trompenaars şi Hampden-Turner (2004), începând cu identificarea şi analiza aspectelor caracteristice fiecărei culturi implicate în relaţie, trecând prin poziţionarea atitudinii constatate faţă de atitudinile sau comportamentele extreme şi eliminarea soluţiilor de compromis şi încheind cu elaborarea unei soluţii creatoare de valoare prin valorizarea aspectelor pozitive proprii fiecăreia din cele două extreme. Valorizarea diferenţelor culturale devine astfel o referinţă importantă în studiul creşterii şi convergenţei ca şi în estimarea traiectoriilor unui sistem în raport cu altele sau cu el însuşi.
