摘要：Alături de variabilele economice, politice şi sociale, specificitatea culturală a ţării sau regiunii în cauză joacă un rol important. Cercetări şi studii realizate în ultimii 30 de ani (vezi bibliografia de capitol) furnizează argumente şi explicaţii pertinente şi nu numai logice. Două sunt sensurile principale ale influenţei specificităţii culturale asupra creşterii şi convergenţei economice. Primul priveşte starea şi evoluţia sistemului economic considerat în sine şi se referă la poziţionarea generică a individului şi/sau grupului faţă de acţiune şi implicarea acestuia în organismele creatoare de valoare. Este vorba de natura şi sensurile comportamentelor, atitudinilor şi poziţiilor faţă de acţiune ale indivizilor aparţinători de o anumită cultură şi de consecinţele acestora asupra eficacităţii şi eficienţei activităţii individului ca atare şi în conexiune cu alţii în cadrul respectivei organizaţii (întreprindere, corporaţie, instituţie). Rolul managementului organizaţiei este decisiv în realizarea unei sinergii culturale pozitive. Acest prim sens este relevant pentru abordarea creşterii economice în sine a unui sistem. Al doilea sens este mai potrivit în abordarea convergenţei economice, aceasta obligând la situarea simultană a cel puţin două sisteme în acelaşi spaţiu de coordonate pentru a urmări evoluţia lor în timp şi a obţine soluţii pentru stimularea a cel puţin unuia dintre acestea pentru a atinge sau depăşi starea sau nivelul de dezvoltarea ale celuilalt, considerat de referinţă. Acest sens este pus în evidenţă printr-o abordare interculturală a celor două sisteme economice concurente (folosim cuvântul « concurente » pentru a sugera o anumită tensiune pozitivă ce se creează între cele două sisteme şi nu apelând la conotaţia posibil negativă ce ar putea fi receptată într-un context al disputelor de piaţă). Într-un asemenea sens, specificitatea culturală apare prin ceea ce oferă ea pentru adaptarea comportamentelor, atitudinilor şi poziţiilor faţă de acţiune ale indivizilor din cele două (sau mai multe) ţări (regiuni) vizate în cercetarea problemelor convergenţei economice. Aici, este mai importantă o anumită mobilitate sau flexibilitate «culturală» a individului ca şi o capacitate specifică a managementului organizaţional, politic şi administrativ de a conecta sisteme diferite, a le pune să lucreze împreună în condiţii de eficienţă şi eficacitate, obţinând astfel o sinergie pozitivă sesizabilă. Un sistem va putea evolua mai rapid decât altul, favorizat poate chiar de starea şi evoluţia, pozitive şi ele, ale acestuia şi de ceea ce-i oferă acest al doilea sistem ca suport în sens de knowhow, mai ales, de transfer de resurse intangibile, în general. România poate fi întro asemenea situaţie, de beneficiar al transferului de resurse intangibile şi de sistem în evoluţie accelerată pentru a atinge starea unui sistem economic echivalent european. Problema convergenţei economice prin prisma suportului cultural poate fi pusă şi propusă spre rezolvare în mai multe perspective, toate situate întrun spaţiu al complementarităţii şi nu ca alternative concurente. Însăşi ideea de integrare europeană presupune valorizarea elementelor de specificitate culturală şi nu standardizarea în materie de practici şi modalităţi de aplicare a măsurilor şi acţiunilor preconizate pentru a realiza scopul şi obiectivele propuse la nivel de sistem european integrat, de regiune şi de ţară.
