摘要：Cercetarea ştiinţifică1nu poate fi realizată cu bune rezultate înafara unor condiţii prealabile ce trebuie îndeplinite, chiar şi în cazul unor demersuri şi reuşite individuale aparent spontane şi neexplicate. Cercetătorul este personajul cheie, în jurul lui se brodează aproape întreaga activitate de înţelegere a mecanismelor şi, nu de puţine ori, logicii sau psihologiei creaţiei. Doza de mister a creaţiei ştiinţifice poate rămâne ca atare, ea fiind valabilă, să admitem, cu numeroase rezerve, în cazul unor descoperiri pe care suntem obligaţi a le accepta ca fiind rezultatul unei pure sau celeste întâlniri între geniul cercetătorului şi un ansamblu de circumstanţe în jurul cărora se brodează mituri şi legende ale descoperirii. În cercetarea ştiinţifică obişnuită (asociere pentru unii anormală, cercetarea ştiinţifică fiind legată aproape totdeauna cu nonordinarul, cu ceva mai degrabă esoteric, imposibil a fi realizat de cei care nu au în acelaşi timp şi geniu creator şi o formaţie de excepţie) preceptele sunt totdeauna utile, furnizează elementele unei călăuze pricepute care poate evita unele dificultăţi sau capcane, poate eficientiza acţiunea de căutare. Cercetătorul, ca personaj central, cheie în derularea căutării, dar şi cadrul asigurat de realizare a demersului pot fi elemente pentru care recomandări venite din partea epistemologilor, metodologilor, celor cu experienţă în domeniu sunt mai mult decât utile. Multe cercetări nu ar fi fost iniţiate, încă multe altele nu ar fi fost finalizate sau nu ar fi ajuns la rezultate pozitive dacă nu ar fi beneficiat de asemenea recomandări, unele dintre ele făcând obiect al cercetării pentru cercetare.
