摘要:Reuniunea DGINS a avut loc în Republica Cehă, la Praga. Programul VIP a fost unul din subiectele care în mod fi resc, a captat atenţia participanţilor. Programul VIP urmează să revoluţioneze statistica ofi cială europeană pe calea către un Sistem Statistic European independent, mai puternic şi mai efi cient. Au fost prezenţi la reuniune: conducătorii institutelor naţionale de statistică şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale. Subiectul a fost legat de Programul VIP (în faza de conceptualizare la Eurostat cu contribuţia statelor membre).