首页    期刊浏览 2024年09月19日 星期四
登录注册

文章基本信息

  • 标题:Tratatul de la Lisabona – arhitect al unei noi structuri instituţionale europene
  • 本地全文:下载
  • 作者:Lect. univ. drd. Maria POPESCU
  • 期刊名称:Juridical Tribune
  • 印刷版ISSN:2247-7195
  • 电子版ISSN:2248-0382
  • 出版年度:2013
  • 卷号:3
  • 期号:1
  • 出版社:Law Department of the Bucharest University of Economic Studies
  • 摘要:Uniunea Europeană este astăzi gestionată de Tratatul de la Lisabona, despre care s-a spus, la vremea lui, pe bună dreptate, că este un pas înainte spre integrarea europeană, atât la nivel instituţional, cât şi uman, un tratat care reuşise, în ciuda dificultăţilor, să mişte mai departe proiectul european care cumula în contul său circa jumătate de secol. Modificările introduse de Tratatul de la Lisabona, au un impact semnificativ asupra guvernanţei UE. Tratatul de la Lisabona face modificări substanţiale în conducerea UE, în special în ceea ce priveşte Consiliul European, Consiliul de Miniştri, precum şi preşedinţia rotativă a UE. Sarcina principală a cercetării în prezenta lucrare o constituie abordarea prevederilor Tratatului de reformă al Uniunii Europene (Tratatul de la Lisabona) din perspectiva dreptului constituţional. Cercetarea desfăşurată permite formularea prealabilă a unei convingeri generale şi anume că istoria construcţiei comune europene cu toate succesele şi dificultăţile sale demonstrează viabilitatea ideii europene şi direcţia corectă a evoluţiei instituţionale în Uniunea Europeană şi în statele membre
  • 关键词:instituţii; Tratatul de la Lisabona; reformă; constituţie
国家哲学社会科学文献中心版权所有